Iaurt, mere, dragoste
De fiecare data cand sunt la cumparaturi, verific extrem de atent data de expirare a produselor pe care le asez apoi in cos. Iaurt, salata, fructe, paine, toate au o viata destul de scurta. Cateva zile si apoi aterizeaza in cosul de gunoi. De foarte putine ori mi s-a intamplat sa reusesc sa ma incadrez in acel termen.
Si cu atat mai putin am reusit sa nu ajung la data de expirare a relatiilor. M-am intrebat de nenumarate ori ce termen de valabilitate are dragostea. Cat de repede trebuia consumata ca sa nu isi piarda prospetimea, savoarea sau gustul. Unele rezista mai mult, altele mai putin. Si atunci, care sunt conservantii utilizati pentru prelungirea vietii unei relatii? Cred ca nu voi putea gasi niciodata raspunsul acestei intrebari, pentru ca prin analogie, ca si laptele, carnea sau ciocolata, fiecare “vine” cu o data inscriptionata pe ambalaj. Sau, mai bine spus, noi suntem cei care imprimam data.
Trei zile, doua saptamani, noua luni, sase ani, o viata. Sunt cateva exemple care au un singur lucru in comun : se indreapta, cu pasi mai repezi sau mai domoli, catre un final. Un final nesurprizator, firesc, as indrazi sa afirm, a carui aparitie se datoreaza in majoritatea cazurilor lacomiei noastre. Cand ne indragostim, si Universul se opreste in loc pentru noi, atunci cand incetam sa privim lumea ca pe o realitate palpabila, ci ca pe ceva creat de mana noastra, proiectat dupa bunul plac, uitam de notiunea de timp. Am vrea sa-l comprimam pe tot intr-o singura clipa, sa il pacalim, sau il igoram cu desavarsire, ne prefacem ca nu exista.
Tot ceea ce conteaza suntem noi si fiinta asupra careia se revarsa toata dragostea noastra. Fiinta de al carui zambet nu ne mai putem satura, ale carei buze le-am putea saruta neincetat, al carei suflet vrem sa-l absoarbem in al nostru si sa ne ascundem impreuna, undeva, sub mare sau pe un varf de munte, feriti de privirile celorlalti. Atunci vrem sa cunoastem totul, sa petrecem fiecare secunda alaturi de acel om fara de care viata nu mai are culoare. Traim in ceata si ameteala pana cand ceasul bate ora la care ne strangem in mare graba lucrurile si fugim catre un loc in care tot ceea ce a fost haos peste zi, capata dintr-o data sens, se lumineaza.
Iar celalalt, este perfect, incantator, iar toate obiceiurile lui ne amuza. Pana intr-o zi cand felul in care musca din mar, ticurile verbale, aceleasi povesti pe care le spune la orice iesire in oras, obsesiile, fobiile, plescaitul, scarpinatul, devin de nesuportat. Lucrurile rostite ori nerostite, furia, sunt acumulate si clocotesc in noi, iar chipul pe care o data nu puteam decat sa-l adorm, acum ne aduce in pragul exasperarii.
Si atunci, dragostea moare. Moare impreuna cu ranile provocate reciproc, cu graba de a il descoperi pe celalalt dintr-o suflare, de a-l devora fara a mai pastra nicio bucatica pentru mai tarziu. Dispare cu fiecare clipa petrecuta impovarandu-l pe omul de langa noi cu toate lucrurile ce ne incarca noua mintea si sufletul. Cu propriile umbre, lipsuri, dezamagiri si cu trecutul pe care il purtam in spate. Moare atunci cand dormind dezbracat si simtindu-i pielea lipita de a ta, realizand ca nu mai exista niciun zid de trecut, mintea noastra decide constient, sau nu, ca nu trebuie sa mai depunem niciun efort. Inutilitatea lui este de netagaduit si atunci, ne intoarcem pe partea cealalta si imprimam termenul.
Nu stiu daca exista cale de intoarcere, daca putem resuscita , sau daca putem sa adaugam niste conservanti care sa o salveze. Un raspuns intelept ar fi probabil ca este mai usor sa previi decat sa combati, dar teoria o cunoastem prea bine. In realitate, perspectivele din care privim lucrurile sunt diferite. Cred ca nu sunt foarte multi cei dintre noi care gasesc pueterea de a se infrana atunci cand nebunia indragostelii ii cuprinde. Cei care pot astepta, pot savura pe indelete, in cantitati moderate, ci nu totul dintr-o inghititura, cu pofta si gemete de placere. Probabil ca pentru acei putini exista termenul de valabilitate atat de rar intalnit, “o viata”. O viata in care decisia a fost luata in virtutea unei placeri poate mai putin intese, dar cu singurata mai indelungate.
Mie nu mi-a reusit. Si din nefericire, nu exista nimeni care sa poata veni sa imi ofere o sansa de a da timpul inapoi. Nu imi este ingaduit, odata ce am trait dragostea nebuna si mistuitoare sa veghez asupra focului mai mult. Sa nu ii dau voie sa arda pana la ultimul vreasc, ci sa il potolesc atunci cand arde prea puternic, sau sa il mai aprind atunci cand palpaie slab.
Despre barbati
Barbatii din viata mea, cei care au fost, sau cei care inca sunt prezenti intr-un fel, nu au incetat niciodata sa ma surprinda, uimeasca si dezamageasca. Toti mi-au dat cate ceva, dar mi-au si luat ( poate uneori mai mult). Au facut-o insa asa cum se pricep ei mai bine, fara sa stiu, pe furis, si cu zambetul pe buze. Dar nu m-am putut supara pe ei niciodata. Ba mai mult, am realizat in timp, ca sunt cateva motive pentru care mi-as dori sa fiu barbat in anumite momente ori situatii.
I-am invidiat mereu putin pentru privilegiul de a avea atatea femei frumoase in vietile lor. Mame, surori, prietene, iubite, sotii, amante, muze. Iar ei, liberi sa se infrupte din frumusetea lor, sa viseze la ele, sa le si aiba, sa le iubeasca, sa le mangaie. Sa se bucure de puterea si ingaduinta unei femei, de loialitatea si de sustinerea caracteristice doar lor. Sa fie iubiti de femei care sa le poarte copiii in pantece si care sa ii astepte oriunde, oricum si oricat. Femei care sa straluceasca la bratul lor si care sa ii ridice atunci cand sunt jos. Sau femei dispuse sa ii iubeasca fara sa astepte nimic in schimb, stiind ca dupa cateva ore, ei se vor intoarce acasa, la sotiile lor. Femei care sa joace toate rolurile pe care si le-au asumat sau care le-au fost distribuite, femei tandre si calde al caror suflet este sfasiat dar care aranjeaza gulerul unei camasi cu zambetul pe buze. Ori femei care le zambesc pe strada si care le gadila ego-ul, le reamintesc cat de puternici si grozavi sunt ei.
I-am mai invidiat si pentru acea calitate a lor care noua ne lipseste cu desavarsire. Barbatii sunt capabili de a pastra secrete. Ei stiu sa faca surprize, atat placute cat si neplacute. Ei nu simt nevoia sa-si ofere sufletul pe tava, sa verse din ei tot ceea ce gandesc sau sa isi povesteasca trecutul in detaliu. Sut discreti, secretosi, misteriosi si deloc transparenti. Te poti trezi intr-o dimineata intrebandu-te cine este cu adevarat barbatul care doarme linistit langa tine. Cel caruia ii vei pregati un ceai, cel caruia ii spui “buna dimineata” sau “te iubesc”. Nu ii acuz de nesinceritate, si nici nu afirm ca sunt mincinosi. Dar sunt dibaci, nu joaca dupa reguli impuse, ci ei sunt cei care fac regulile “din mers”. Isi urmeaza mai mult ratiunea decat emotiile, iar actiunile lor sunt gandite, nu reprezinta consecinta unor impulsuri. Barabtii sunt calculati, si desi in toate celalalte domenii (cariera, afaceri etc) sunt dispusi sa-si asume riscuri, in ceea ce priveste sentimentele, nu ar abandona niciodata totul ca sa plece pe o insula pustie cu femeia de care s-au indragostit nebuneste. Majoritatea lor nu parasesc, oricat de prost ar merge o relatie, decat in momentul in care au ce sa puna in loc. Nu degeaba marinarii aveau cate o amanta care ii astepta in fiecare port, si nu degeaba Don Juan era barbat. Iar acesta se gaseste in fiecare dintre ei, avand nevoie in permanenta sa ii fie hranit si satisfacut.
Se va gasi de fiecare data un barbat care sa ma faca sa ma simt speciala, ca dupa ceva vreme sa imi dau seama ca era doar un mod de a ma cuceri. De a ma transforma incet incet intr-una dintre femeile care ii va iubi, sau care va straluci la bratul lor sau poate mai mult decat atat. Si vor mai fi cu siguranta barbati in viata mea care vor veni si vor pleca precum o furtuna, cu surle si trambite, mult zgomot si focuri de artificii, dar despre care la sfarsit nu voi sti cu siguranta ce m-a legat. Sau poate, intr-o perspectiva idealista, va fi barbatul pe care il voi lua cu mine pe o insula pustie, ii voi recita poezii toata ziua si vom numara stelele impreuna in fiecare noapte.
Mama
Cand m-am mutat la Londra, mama mea mi-a daruit un caiet. Incarcat de iubire si de frumusete, care se incheie asa:
“Cat despre mine..uite…tot ce-mi vine acum in minte este imaginea ta la maternitate, cand te-am vazut prima data, cand te-am tinut in brate prima data.
Fata ta mica si delicata care nu s-a schimbat cu nimic. Aceleasi trasaturi, aceeasi expresie. Aceeasi dorinta de a te proteja si o dragoste care stii ca este pentru totdeauna.
Te iubesc Sabina mea draga, mereu am fost mandra de tine, este o binecuvantare pe care mi-a dat-o Domnul si cred in tine ca si in El.
Mi-a mai venit acum in minte o imagine……cea in care tu alergi iesind din scoala, in paltonasul superb (il mai tii minte)…alergi spre mine, care te astept la iesirea din scoala, esti in clasa intai.
Doamne, cata frumusete e pe lume!
Da pagina, te iubesc! Mama. “
Citesc din acest caiet mereu, pentru ca mi-e dor de mama mea, pentru ca mi-a scris atat de frumos, atat de adevarat si cu atata dragoste. Citesc sa imi amintesc de toate lucrurile pe care le-am invatat de-a lungul anilor de la ea, de la omul cel mai bun, mai puernic si mai intelept pe care l-am intalnit. Niciodata nu mi-a cantat in struna, nu mi-a spus ca sunt cea mai frumoasa si cea maid desteapta. Nici eu nu am considerat-o cea mai buna mama doar pentru faptul ca este a mea. Dar m-a hranit cu bunatate, cu intelegere, cu respect si cu admiratie. Mi-a vorbit ca unui om matur si m-a protejat ca pe un nou nascut. M-a tinut de mana cu o forta de care putini oameni sunt capabili, si m-a “impins” in viata fara sa ma bruscheze. M-a lasat sa cresc in voie, in pace, fara sa incerce sa intervina si sa ma modeleze dupa bunul plac. Dar nu m-a abandonat nicio secunda. Nu a existat secunda sau minut in care sa ma fi simtit singura. Nici aici, la cateva mii de kilometrii departare, mama mea nu este departe.
Peste patru zile, o voi astepta la aeroport. Am in suflet un dor imens, dar dorul acela nu ocupa un loc mai intins sau mai important decat ea. O port cu mine tot timpul. Este in zambetul din fiecare dimineata, este in micile bucurii de peste zi, este in lacrimile si durerea care ma cuprind uneori, este in rugaciunile mele sau in clipele de liniste. Ma vegheaza, ma mangaie, ma dojeneste blajin sau merge cu mine la brat. Imi vorbeste atunci cand ma intorc obosita, seara, ca sa-mi tina de urat si pentru ca stie cat de frica imi este de intuneric. Canta cu mine melodiile mele preferate si imi zambeste din oglinda atunci cand imi prind parul in coc. Cand desfac o portocala si ma stropesc pe fata, ii simt parfumul Hermes, Eau d’orange verte cum imi inunda narile. Cand ma cuibaresc noaptea in pat si imi odihnesc capul pe perna, imi amintesc cum ma trezeam si alergam la ea in dormitor. Era deja plecata, dar ii imbratisam perna si mirosea a crema si a iubire. Mirosea a mama.
Mama mea, este cea mai frumoasa parte din mine. Inca patru zile, si voi putea sa o strang in brate!
“Viata nu e o competitie intre fapturi”
“Intr-o zi, plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur de abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo, singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina. Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva zeci de centimetri. Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nici o clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului, printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o gaina.
Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile robuste. Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat in zbor spre infinit, intr-adevar liber.
Dupa ce au vazut ca fostul lor tovaras de joaca si de seminte si-a luat zborul, pierzadu-se in imensitatea cerului, multe din gaini au devenit constiente de trista lor situatie si au inceput sa viseze sa devina vulturi. Incepura sa circule, la inceput aproape clandestin, apoi mai deschis, niste filosofii ciudate care argumentau ca fiecare gaina avea inauntrul sau un vultur care astepta sa fie eliberat. “Conditia de gaina nu este decat rezultatul unor credinte limitante”, substineau niste gaini-profete, “schimbati credintele, si cerul va fi al vostru”. Aparusera tot felul de carti in domeniu, cu titluri gen “Cum sa devii un vultur in 30 de zile”, “Vulturocibernetica “, “Analiza vulturactionala” , “Minunile zborului”, “Declanseaza vulturul din tine” samd. Pentru cei care aveau bani de cheltuit, aparusera si seminarii (de Programare Gainolingvistica) si cursuri audio si video, unde se invata cum sa vizualizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunosti sunetele celorlalte pasari (sa te pui in raport), cum sa percepi senzatia vantului in aripile tale (condita de vultur nu poate fi atinsa fara concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite). Mai interesant, aparuse si o metoda de analiza (gainogramma), care depista 9 feluri de a fi gaina, si in consecinta 9 drumuri diferite spre a deveni vultur.
Nu e nevoie sa spun ca atunci cand cineva, in lipsa totala a unor rezultate concrete, isi exprima indoielile asupra sensului pe care l-ar avea toata treaba asta, era imediat acuzat – din partea celor mai exaltati si convinsi – ca este stapanit de credinte limintante si blocat de gandul negativ. Mai ales, i se repeta in continuu: “Aminteste-ti de fostul nostru tovaras, care dupa o viata de gaina a putut sa zboare; pune angajament si credinta, si o sa reuses ti si tu.”
Acesta este mecanismul prin care o societate care are din ce in ce mai mult devine din ce in ce mai bolnava si nemultumita. Eu, cred ca un vultur este un vultur, si o gaina o gaina, creatii unice si minunate, iar o confruntare este lipsita de sens. Si cred ca fiecare ar trebui sa isi exploateze potentialul fara sa se confrunte cu altcineva in afara de sine, mai ales cu modele impuse de altcineva.
Cand vad lumea care se chinuie sa se conformeze la niste modele imposibile, urmand sfaturile vanzatorilor de “american dream” (de multe ori mai confuzi decat discipolii), ma gandesc ca poate trebuie cineva care sa atraga atentia, sa aminteasca faptul ca fiecare dintre noi e unic, ca fiecare dintre noi are atatea talente si posibilitati incat, daca si le-ar exploata nu i-ar mai ramane timp pentru a invidia pe altcineva. Nu urma modele, fii tu un model!
Ultimele stiri din cotet imi confirma ca niste gaini s-au imbogatit pe seama celorlalte, altele tot cauta tehnica potrivita pentru a se ridica in zbor, si altele asteapta venirea Marelui Gaina care ii va scoate din conditia lor. Din cate am aflat, nimeni dintre ei nu s-a mai ridicat de la pamant mai mult decat niste zeci de centrimetri…”
Viata nu este o competitie intre fapturi (Vulturul si gainile de Anthony de Mello – O poveste amuzanta)
“Sfarsitul timpurilor”
“Compensam frica in fata unui Univers urias si gol, prin consumul compulsiv, prin a avea, a face, si cream o lume care raspunde acestui mod de a privi lucrurile. Tratam planeta asa cum ne tratam pe noi insine si pe ceilalti: ca pe ceva care trebuie supus, invins, exploatat, controlat si chiar ucis daca e nevoie, pentru satisfacerea “nevoilor”. Criza prin care trece umanitatea este o criza interioara si astfel psihologica si spirituala, dar care a generat o criza exterioara atat de grava, incat pune in pericol existenta noastra ca specie. Umanitatea aflata in criza isi distruge casa si intrebarea este daca ne vom da seama la timp.
- Ce e de facut?
- In ultimii 40 de ani ani am fost implicat in cercetari asupra constiintei si am putut constata ca suferinta vine din modul de a percepe universul. Trairea unei expansiuni a constiintei conduce frecvent la transformari profunde ale individului, la reducerea semnificativa a agresivitatii, la cresterea intelegerii, a compasiunii si a tolerantei, dar, mai ales, la cresterea capacitatii de a se bucura de viata. Cu cat bucuria de a trai creste, cu atat scade credinta ca trebuie sa ai din ce in ce mai mult, si apare o spiritualitate de natura universala bazata pe ideea ca toata creatia e un tot format prin legatura profunda cu alti oameni, cu alte specii, cu natura si cu intregul univers. Nu am nici o indoiala ca aceasta transformare este nu numai posibila, dar inerenta. Suntem condamnati sa ne intoarcem la Adevar. Intrebarea este daca se va intampla acest lucru inainte sa se strice ceva de nereparat in echilibrul vietii pe planeta.
Multi oameni se afla in punctul in care realizeaza esecul filosofiei de viata pe care au urmat-o si incep sa caute alternativa spirituala care echivaleaza cu o intoarcere acasa, dupa o lunga ratacire. Am fost invatati ca trebuie sa facem mereu ceva ca sa fim fericiti, ca trebuie sa indeplinim ceva, sa vanam ceva, sa avem ceva, un obiect, o pozitie sociala, un partener anume, deci ca fericirea este mereu in viitor si in exterior. Aceasta conceptie ne plaseaza intr-un provizorat permanent. Este o strategie mereu perdanta pentru ca niciodata nu ne aduce ce dorim. Singura solutie este intoarcerea catre interior si descoperirea satisfactiei existentiale in dimensiunea spirituala a existentei.”
“Sfarsitul timpurilor” in viziunea unor savanti – Ervin Laszlo, Stanislav Grof si Peter Russell, in dialog cu Horia Turcanu
“I”-Confirmation
“Perhaps is it true that we do not really exist until there is someone there to see us existing, we cannot properly speak until there is someone there who can understand what we are saying, in essence, we are not wholly alive until we are loved.
Without love, we lose the ability to possess a proper identity, within love, there is a constant confirmation of our selves. It is no wonder that the concept of a God who can see us has been central to many religions: to be seen is to be assured that we exist, all the better if one is dealing with a God (or partner) who loves us. Surrounded by people who precisely do not remember who we are, people to whom we often relate our stories and yet who will repeatedly forget how many times we have been married, how many children we have, and whether our name is Brad or Bill, Catrina or Catherine (and we forget much the same about them), it it not comforting to be able to find refuge from dangers of invisibility in the arms of someone who has our identity firmly in mind?”
Alain de Botton, Essays in love
Iubire
” I am someone who is looking for love. Real love. Ridiculous, inconvenient, consuming, can’t-live-without-each-other love. “
As putea sa continui cu citate din filme sau carti care descriu o iubire perfecta. O iubire de poveste. Care nu poate sa existe in viata reala. Eu cred ca exista. Oricata tristete, dezamagire, tradare sau durere as acumula, de oricate ori mi-ar fi sufletul frant, nu as putea sa renunt la speranta si credinta ca exista. Nu am sa spun “iubire adevarata”, pentru ca mi se pare o expresie fara sens. Iubirea nu poate fi adevarata sau neadevarata, este pur si simplu iubire, ori nu este nimic.
Poate ca nu am iubit si nu am fost iubita niciodata, sau poate ca s-a intamplat si nu mi-am dat seama. Dar ce stiu cu certitudine este ca sunt oameni care se iubessc asa “ca in povesti”. Povestile nu au fost create doar pentru a ne determina pe noi sa visam la un univers paralel, intangibil, in care orice este posibil, dar necunoscut de catre noi, muritorii de rand. Povestile nu au fost scrise nici pentru a ne hrani cu sperante desarte. Povestile au fost scrie pentru ca oamenii le traiesc in fiecare zi. Pentru ca sunt batrani care se tin de mana si se plimba in parc, pe care dragostea i-a tinut impreuna zeci de ani, si atunci cand ii privesti, vezi cum ochii inca le stralucesc de bucurie. Pentru ca iubirea este singurul lucru miraculos din noi si singurul care ne poate face sa mutam muntii din loc.
Iar iubirea este atunci cand fericirea ta nu este mai presus de cea a omului de langa tine, atunci cand respiri mai greu fara el in preajma ta, atunci cand totul capata intelesuri noi, atunci cand lumea ta nu este completa fara el, atunci cand timpul zboara mult prea repede si ai impresia ca iti face o nedreptate nelasandu-te sa te bucuri mai mult. Iubirea este simpla si te hraneste, nu are nevoie de artificii sau de complicatii, este fara intrebari, fara confuzii si fara ascunzisuri. Cu siguranta nu este perfecta si nu este usor de pastrat. Dar atunci cand exista, efortul este insesizabil, pentru ca devine firesc. Iubire este atunci cand nu ai putea face nici cel mai mic rau voluntar, cand nu ai putea gandi urat sau suporta sa vezi o lacrima de durere in ochii celui pe care il iubesti. Atunci cand dorinta este atat de puternica, incat ai vrea sa te contopesti in celalalt, sa-i cuprinzi toata fiinta si sa o inchizi in tine. Iubirea nu iti da voie sa gresesti, sa ranesti in vreun fel, sa critici sau sa judeci. Ea naste doar tandrete, respect, si admiratie. Te face sa il porti pe celalalt in palma ta, sa il ocrotesti, sa ii spui in fiecare secunda cat de valoros este. Iubirea nu te orbeste, ci dimpotriva, iti deschide ochii, mintea si sufletul .
Si iubire mai este atunci cand infloresti, cand cresti si esti scaldat intr-un soare bland, care te face mai frumos in fiecare zi. Te ajuta sa scoti la iveala tot ceea ce este mai bun in tine, si niciodata nu te lasa prada dejnadejdii. Nu esti temator, nu te infranezi si nu te auto- cenzurezi. Poti dansa, canta, rade, plange, manca si urla oricat, oricum si oriunde. Poti cere si da, poti sari in bratele iubitului, il poti trezi in mijlocul noptii pentru a-i spune ca il iubesti doar de teama de a nu-i fi spus suficient. Iubirea este atunci cand adori trupul si dorinta este arzatoare, atunci cand ai alerga pana la capatul lumii ca sa-i aduci iubitei o perla din ocean. Atunci cand simti limitele, simti ca nu ai resurse si putere suficienta pentru a-ti striga iubirea. Cand inima este pe cale de a-ti exploda, precum un balon colorat. Cand pasarile canta doar pentru tine, cand cerul este mai senin in fiecare zi, cand Universul comploteaza si cand tot ce astepti este sa fii in bratele lui. Sa fii acasa. Iubirea este prietenie, grija si duiosie. Este ceea ce ne da viata.
“Love is passion, obsession, someone you can’t live without. Fall head over heels, find someone you can love like crazy and who will love you the same way back, forget your head and listen to your heart. Because the truth is, there’s no sense living your life without this. To make the journey and not fall deeply in love, you haven’t lived a life at all. But you have to try, because if you haven’t tried, you haven’t lived.”
Exercitiu de imaginatie
But it’s hard to stay mad, when there’s so much beauty in the world.
” I had always heard your entire life flashes in front of your eyes the second before you die. First of all, that one second isn’t a second at all, it stretches forever, like an ocean of time….for me, it was lying on my back at Boy Scout Camp, watching falling stars…and yellow leaves, from the maple trees that lined our street…Or my grandmother’s hands, and the way her skin seemed like paper…and the first time I saw my cousin Tony’s brand new Firebird. And Janie…and Janie. And…Carolyn. I guess I could be really pissed off about what happened to me…but it’s hard to stay mad, when there’s so much beauty in the world. Sometimes I feel like I’m seeing it all at once, and it’s too much, my heart fills up like a balloon that’s about to burst…and then I remember to relax, and stop trying to hold on to it, and then it flows through me like rain. And I can’t feel anything but gratitude for every single moment of my stupid little life… You have no idea what I’m talking about, I’m sure. But don’t worry… You will someday. “
Am multe citate preferate, carti sau filme de care imi amintesc uneori. Nu o data mi-am spus ca mi-ar placea ca viata sa fie ca in filme. Ironia este ca ele sunt ispirate din viata. Din “stupida si mica ” noastra viata, care de cele mai multe ori ni se pare plictisitoare, comuna, banala si lipsita de importanta. Dar este cel mai important lucru pe care il avem. Si cu toate acestea, eu uit. Uit si ma supar, uit si stau bosumflata, uit si ma incrunt, nu ma bucur, pierd timpul, sau nu multumesc. Uit ca trebuie sa fiu senina si sa zambesc, sa infrunt cu optimism si curaj toate obstacolele, uit ca nu trebuie sa astept nimic de la cei din jur. Partea aceasta este cea mai dificila. Desi am inteles faptul ca suntem singurii in masura de a ne “procura” fericirea, inca gasesc ca este mult mai usor sa arunc aceasta responsabilitate pe umerii celor din jur . Astept ca ei sa imi ofere motive sa zambesc, sa imi acorde atentie si sa ma iubeasca. Dar nu oricum, ci asa si cat vreau eu. O cantitate care creste din ce in ce mai mult si care nu imi este suficienta niciodata. Nu pot sa ma multumesc cu putin si devin lacoma. Nu stiu inca daca excesul de atentie sau de iubire poate provoca reactii neplacuta, ca atunci cand mananci prea mult, dar daca as fi o fiinta intelepta, precum filosofii, m-as hrani doar cu apa, soare si aer.
Cea mai mare frica a mea este sa ajung batrana si sa nu fi inteles nimic din viata. Sa fi trait ca o frunza purtata de vant in toate directiile, incapabila sa preia controlul si care la final se ofileste si moare intr-un colt. Sa fi iubit prea putin si sa fi vrut prea mult. Mai mult nu este niciodata suficient, si de aceea in unele momente, ma opresc. Respir adanc, privesc in jurul meru si incerc sa fiu cu adevarat recunoscatoare pentru ceea ce am primit. Incerc sa alung temerile, problemele care in realitate nu exista si gandurile urate. Este ca atunci cand ai un cosmar, te trezesti, si simti cum sufletul iti zburda de fericire ca fost doar un vis. Sau ca atunci cand ceav bun si frumos ti se intampla si ai senzatia ca orice este posibil. Si totul este defapt o senzatie, o perceptie a lumii in care ne pierdem si care pentru fiecare dintre noi capata alte intelesuri.
Este atat de greu sa accept ca desi privim aceeasi floare, pentru mine este cel mai minunat lucru pe care l-am vazut vreodata, iar pentru tine este doar o planta lipsita de stralucire. Este atat de greu sa cer, cand astept ca ceilalti sa ghiceasca ceea ce imi doresc, este atat de greu nu compar oamenii in permanenta cu mine si sa spun “eu nu as fi facut niciodata asta”. Dar cel mai greu este sa ii vad, sa ii inteleg si sa-i iubesc fara sa filtrez totul prin sufletul meu egoist si infometat. Si de accea uneori trisez si spun ca mi-e frica.
I couldn’t help but wonder: in a gravity-free world of “anything goes,” what constitutes cheating?
Miranda, the bright one, spune la un moment dat ca nu actul de a insela in sine este ceea ce ii provaca durere, ci tradarea (“the behind my back part)”. Am scris acum ceva timp despre tradare si poate ca ar mai fi multe de spus, dar pentru a raspunde la intrebarea de mai sus, este necesara o auto evaluare. Fiecare dintre noi se ghideaza dupa anumite idei, concepte, isi impune propriile limite si este dispus sa faca sau nu compromisuri. Desi ne place sa credem ca suntem liberi si incercam sa ne indeletnicim doar cu lucrurile care ne plac, este imposibil sa realizam acest lucru in permanenta. Viata noastra constituie un lung sir de marunte compromisuri, menite in definitv sa ne distraga atentia de la partile negative si de la adevaratele tragedii.
Oamenii se tem de compromisurile in relatii, dar eu cred ca ele exista cu sau fara voia noastra, secretul constand in a nu transforma relatia insasi intr-un compromis. Revenind la libertate, noi suntem cei care acceptam pana in ce punct “inchidem ochii”. Libertatea este insa si cea care ne indeamna oare la tradare? “A insela” mi se pare o expresie puerila si usor stupida, dar suna mai putin violent decat sinonimele ei, tradarea sau minciuna. In ce consta? Pentru mine raspunsul este foarte usor: in orice lucru pe care tu il faci stiind ca mie imi displace sau ca mi-ar putea provoca suferinta si in orice gest pe care l-ai facut si simti nevoia sa mi-l ascunzi, sau nu poti sa mi-l marturisesti.
“A insela” este atunci cand intervin mastile. Cand ma mangai sau imi strangi mana si simt vinovatie in atingerea ta. Atunci cand fericirea izvorata din dragoste si bucurie simpla se transforma intr-un efort de a nu scoate la iveala faptul ca gandurile tale se indreapta in alta parte. Tristetea provocata este la fel de mare indiferent de modalitate prin care un om tradeaza, si asta pentru ca oricat de bine devzoltata ar fi capacitatea noastra de a disimula sau de a minti, atunci cand prezenta celui de langa tine este doar fizica, lipsa nu se poate strecura neobservata.
Din pacate ma intorc intr-un loc de unde pornesc de fiecare data: alegerile pe care le facem. Totul se rezuma la ele si de cele mai multe ori regretele care urmeaza sunt consecinta faptului ca am ales intr-un anumit fel. Puteam alege diferit si atunci viata ne-ar fi purtat pe alta cararea, ne-ar fi aratat alte posibilitati, iar noi am fi putut fi mai fericiti sau mai nefericiti, in functie de acea alegerea care nu s-a materializat niciodata. Dar cum nu este intelept sa traim in trecut, ci trebuie sa fructificam cat mai mult clipa prezenta, alegerea poate sa nu fie intotdeauna cea mai potrivita, dar poate sa tina cont de cat mai multe elemente. Suntem fiinte egoiste si ne intereseaza mai mult decat orice propriul bine si fericirea proprie, dar asa cum spunea Aristotel, singuratatea este pentru un zeu ori pentru o fiinta degradata. Iar pentru a nu fi singur, trebuie sa tii cont si de binele celui de langa. Nu putem sa ne transformam in bunul samaritean, dar putem sa ne gandim la noi dintr-o alta perspectiva: nu la cata fericire imi provoaca alegerea x in momentul dat, ci la sentimentele care m-ar incerca daca cel de langa mine s-ar gandi la randu-i doar la prima varianta.
Pentru a incheia pe un ton cat mai vesel, iata ce spun si altii despre “a insela” :
“I was thrown out of college for cheating on the metaphysics exam; I looked into the soul of the boy sitting next to me” (Woody Allen)
