ChangetheChange

start with yourself

Archive for June 2009

I couldn’t help but wonder: is there a secret cold war between marrieds and singles?

leave a comment »

La intrebarea : ” care sunt realizarile tale?”, de obicei primesc raspunsuri care se incadreaza in doua categorii. Prima dintre ele este cea care cuprinde cariera, Premiul Nobel, afacerile, succesul si asa mai departe. A doua este ceva mai limitata: familia.

Mentalitatile bunicilor si ale parintilor nostri s-au impotmolit candva demult in aceasta idee preconceputa conform  careia daca nu te casatoresti si procreezi, ti-ai ratat viata.  Matusa mea, Anca, nu s-a casatorit, nu are copii, si este una dintre femeile pe care le admir cel mai mult. Face balet, joaca fotbal, gateste excelent, are niste haine fabuloase si s-a plimbat printr-o multime de locuri. O mica precizare insa ar fi utila: traieste in Tel Aviv de la 18 ani. Asta nu inseamna ca nu a avut parte de privirile acelea administrate consecvent, incarcate de mila si totodata de stupoare. Privirile care spun “Cand ai de gand sa te asezi la casa ta?”, “Cand o sa faci un copil?”, “Ai de gand sa ramai singura toata viata?”, “Ce o fi in neregula cu ea?”.

Nimic nu este in neregula cu oamenii, si in special cu femeile trecute de o anumita varsta, care nu s-au casatorit inca sau nu au copii. Pur si simplu nu s-a intamplat. Asta nu le confera un statut privilegiat si nici nu inseamna ca au ratat sansa de a realiza ceva. In plus, “realizare” mi se pare un cuvant total nepotrivit pentru a descrie o familie. Familia nu este un job, o afacere, poza de pe birou sau motivul de mandrie la cine, in vacante, la petreceri etc.

Daca mergeti intr-o zi la coafor, in timp ce asteptati, sau cand sunteti pe scaunul stylistului, veti auzi negresit femeia cu parul ondulat admirand extaziata parul perfect drept al celei de langa si plangandu-se ca viata este atat de nedreapta. Cea cu parul drept, se va uita la ea mirata si ii va spune: “Esti nebuna, as face orice pentru un par ondulat ca al tau!”

Este o regula foarte simpla care se aplica in toate aspectele vietii. Inclin sa cred ca nu exista prea multi Dalai Lama in lume, pentru care intelepciunea sa devina si un mod de viata. Teoria o cunosc destul de bine multi oameni, insa atunci cand vine momentul sa practici ceea ce ai citit in carti despre “Cum sa ai viata perfecta”, lucrurile se complica.

Asa suntem  construiti. Avem 16 ani si ne dorim cu ardoare sa ajungem mai repede la 30. In fata tortului in care sunt bine infipte lumanarile in forma de 3 si de 0, icep sa ne tremure mainile si este foarte posibil sa fim victimele unui atac de panica. Privim cu jind mamele cu copii care se joaca in parc si pe care vin apoi tatii aratosi sa le duca acasa, in apartamentul impanzit de poze cu familia la mare, la munte, la Paris in Guatemala si la Polul Nord. Sau varianta de-a dreptul diabolica, tatii aratosi urca progeniturile si sotia intr-o masina mareee si frumoasa si se indreapta fericiti catre casa la fel de mareee si de frumoasa plina de obiecte scumpe manjite de tempera, ciocolata si pereti mazgaliti.

Niciuna dintre ipostaze nu este perfecta, fiecare are neajunsurile ei, dar cel mai important, fiecare are timpul ei. Secretul consta in a te bucura de perioadele, etapele din viata ta, fara a te gandi in permanenta ce bine ar fi fost “daca”…sau ce bine va fi cand voi ajunge “acolo”. Secretul este si mai banal defapt. Sa te bucuri de viata, de ceea ce ai in prezent. Fara sa te intrebi, sa astepti, sa te framanti si sa iti creezi singur probleme.

Daca ma gandesc insa si mai bine, secretul se simplifica din ce in ce mai mult.

Ce bine ar fi daca am fi toti Dalai Lama.

Written by sabina alexandra

June 20, 2009 at 09:54

Posted in Sex and the change

Crazy English Summer

with one comment

Fields of fire that passed the train
The sky is victorious but here comes the rain
Friday is taking me home again,
And I’ve nothing but you on my mind.

Grass is greener without the pain,
I think that I’m changing but I’m just the same
My sun is a ascending again
And I’ve nothing but you on my mind

Sometimes I feel like I’m glad to be free,
Sometimes I still want your arms around me
Sometimes I’m glad to have left you behind,
The Crazy English Summer has put you back on my mind.
Life’s a riot a lover a friend,
Pity the day that it has to end
Friday come speed me home again,
I’ve nothing but you on my Mind.

Sometimes I feel like i’m fine on my own,
Fifty Thousand miles from home.
Sometimes I’m weak and the past is my guide,
Summer returns and puts you back on my mind

Written by sabina alexandra

June 11, 2009 at 22:31

Posted in Change my days

I couldn’t help but wonder: If models could cause otherwise rational individuals to crumble in their presence, exactly how powerful was beauty?

leave a comment »

Acum ceva timp, am comis eroarea de imi face un cont pe supermodels.nl . Bineintels ca eram (si sunt) posesoarea a numeroase conturi pe diverse alte site-uri de fashion, dar asta nu a parut sa ma impiedice atunci sa mai adaug unul in bookmarks.

Asa am descoperit-o pe Sasha. Aceasta creatura care s-a odihnit pentru mult timp pe peretii casei mele, pe desktop-ul meu, si mai ales in mintea mea, a contribuit foarte mult la mica mea depresie legata de felul in care arat. Pentru cei mai multi carora le-am aratat-o cu glasul tremurand si sedusa de frumusetea ei, nu a reprezentat decat un “umeras”, un “extraterestru” si asa mai departe. Am fost consternata, neputand sa inteleg cum cineva de o perfectiune dureroasa nu poate sa ii faca si pe altii sa viseze cu ochii deschisi la ea.

Dimineata cand ma trezeam, primul lucru ridicam ochii catre peretele din fata mea, acoperit de colaje cu Sasha in Vogue (France, UK, US, Japan, Germany..), Sasha in Vanity Fair, Sasha in Harper’s Bazaar, Sasha in colanti de latex, Sahsa in costum de baie minuscul roz neon, Sahsa in Chanel, Sasha cu turban Hermes, Sasha aproape goala..; bajbaiam pe masuta de langa pat, imi rididam BlackBerry-ul sa ma uit la ceas, si ma intampina Sasha intr-o rochie alba Vera Wang; e posibil sa-i fi murmurat si numele atingandu-mi cerul gurii cu limba, intocmai lui Humbert Humbert cand rostea numele Lolitei.  Si apoi urma momentul adevarului: intalnirea cu oglinda.  Imi periam dintii fixand cu privirea cada, ma spalam pe fata cu ochii inchisi, iar cand trebuia sa ma dau cu crema, renuntam. Ma holbam la parul ondulat si zburlit ( un saten nepermis de inchis), la ochii de asiatica prea mici, la degetele prea scurte, la picioarele prea groase, si o luam la goana catre sifonier. Pe care il deschideam tremurand si scoteam din el rochia neagra care ma facea sa arat cu 3 kilograme mai slaba.

La micul dejun, iaurt mic cu 0%  grasime si o jumatate de mar (care atunci cand deschideam pc-ul si o vedeam pe Sasha in chiloti La Perla, ajungea la gunoi). Gustarea de la 11, 2 cani de ceai verde. Pranzul, o leguma minuscula si 10 cani de ceai verde. Cina, cateva episoade din Sex and the city.

Nu am ajuns niciodata anorexica, bulimica si nici nu am avut 40 de kilograme. Pentru ca nu sunt Sasha. Nu mi-am dat seama de asta la timp, incat sa ma pot opri. Am stiut-o de la inceput. Si desi mi-as fi dorit sa fiu un umeras, intr-o zi mi-am luat la revedere de la Sasha in Vogue, Sasha in costum de baie minuscul roz neon, mi-a parut rau ca mi-am ciopartit toata colectia de reviste, si am mancat o portie de paste quatro formaggi, cele mai minunate paste care exista ( a doua zi am revenit la iaurt).

Am 50 de kilograme, un par mult prea inchis la culoare ca sa poata deveni vreodata blond, nu am genul acela de fata foarte ascutita, cu niste santuri sub pometi, nici picioare-scobitori, corp androgin, 1 metru 75 si nu port masura 0.

Doar pentru simplul fapt ca nu ma incadrez eu in acea categorie, nu inseamna insa ca pentru unii oameni nu sunt frumoasa.

Written by sabina alexandra

June 11, 2009 at 19:49

Posted in Sex and the change

I couldn’t help but woder: were women in New York really giving up on love and throttling up on power?

leave a comment »

Nu trebuie sa fie Manhattan sau Sex and the city. Nu trebuie sa fii incaltata in Manolo si sa tii intre dinti o Marlboro Light. Trebuie doar sa fii femeie intr-o lume (aparent) a barbatilor, sa evoluezi o data cu ea si sa te adaptezi schimbarilor. Nu este suficient sa faci un up-date sifonierului la fiecare 6 luni, prioritatile, stilul de viata, merg la gunoi odata cu rochia maxi Diane Von Furstenberg.

Sunt acestea femeile zilelor noastre? Femeile de afaceri, puternice, singure dar posesoarele unor cariere de succes? Femeile care conduc Mustang, companii si carora nicio suvita de par nu le intra in ochi?

Unde sunt atunci femeile imbracate in rochii frumoase (si in aceasta categorie nu intra rochia de cocktail cu linii foarte bine definite si croiala clasica), care apasa cu delicatete clapele pianului (nu tastele laptopului), care sunt plimbate in masini elegante (fara a isi face unghiile in timp ce sunt blocate in trafic), care vorbesc ore intregi la telefon trantite intr-un pat pufos ( si nu misuna nervoase prin birou cu handsfree-ul uitat in ureche), care se indragostesc si au fluturi in stomac (nu atacuri de panica si insomnii cronice), care trimit scrisori parfumate (si niciodata nu lesina in fata unui imbox cu 170 de e-mailuri), care fac copii frumosi si care se marita imbracate in alb?

Nu vorbesc despre asa-zisele femei care “stau la cratita”, gospodine obosite si triste. Ma refer la femeile adevarate, care nu au uitat sa fie frumoase, gingase si sa inspire barbatii din vietile lor. Femeile care nu traiesc cu senzatia ca li se face o nedreptate, ca sunt inconjurate de misogini si ca trebuie cu orice pret sa demonstreze ca sunt capabile la randul lor sa faca toate lucrurile pe care barbatii le fac. Si nu oricum, ci mai bine.

De ce nu putem privi totul cu luciditate si putin umor? Noi, femeile, reprezentam sexul frumos. Ei, barbatii, sexul puternic. Acest lucru nu ne vitregeste pe noi de putere ci doar ne sugereaza, intr-un mod subtil, ca fiecare are rolul sau si ca poate este lipsit de sens  sa incercam sa le schimbam intre noi.

Revenind la putere, aceasta nu se rezuma numai la afaceri, bani si succes. Puterea, prin definitie, inseamna capacitatea de a face, de a ideplini un anumit lucru.  Iar femeile dispun cu siguranta de foarte multa putere, poate mai multa decat cea a barbatilor, dar nu poate fi vorba despre o competitie atat timp cat fiecare este “setat” sa functioneze in anumiti parametrii.

Poate ca barbatii fac lumea sa mearga, sa evolueze, dar femeile, sunt acolo pentru a le arata de ce merita sa continue si pentru a ii sprijini atunci cand totul se prabuseste. Intotdeauna mi-am imaginat ca barbatul este pictorul si femeia reprezinta pictura. Nu o data s-a intamplat ca acesta sa se indragosteasca de creatia sa, care s-a dovedit a fi desavarsita (privita, evident, de un ochi orbit de subiectivitate). Dar atunci cand vorbim despre iubire, frumusetea, fragilitatea le taie rasuflarea.  Caci daca o femeile detine suficienta putere, ce nevoie mai are de un barbat care sa o protejeze?  (fie acesta doar un cliseu rasuflat).

Written by sabina alexandra

June 9, 2009 at 20:42

Posted in Sex and the change