ChangetheChange

start with yourself

Idealizarea

leave a comment »

“Essays in love” este o carte pe care o recitesc din timp in timp pentru ca imi aduce aminte de fiecare data de lucrurile pe care parca ma incapatanez sa le uit. Alain de Botton descrie anumite etape ale procesului de indragostire si ale unei relatii in general, cu luciditate, umor, o umbra de tristete, dar fara resentimente.

“”E atat de usor sa vezi in adancul oamenilor si nu-ti ajuta la nimic”, remarca Elias Canetti, facand aluzie la cat de simplu si in acelasi timp cat de inutil e sa le gasim celorlalti defecte. In consecinta, nu cumva ne indragostim un pic si din dorinta trecatoare de a nu mai vedea in adancul oamenilor, fie si cu pretul unei partiale orbiri? Daca cinismul si dragostea se afla la capetele opuse ale unui spectru, nu ne indragostim uneori ca sa scapam de cinismul debilitant la care suntem predispusi? Nu exista oare in fiecare coup de foudre o exagerare voluntara a calitatilor persoanei iubite, exagerare care ne distrage atentia de la deziluzie, focalizandu-ne energiile asupra unei anumite figuri, in care suntem in stare sa credem pentru scurt timp si in mod miraculos?”

Ceea ce este atat de inspaimantator este masura in care poti sa idealizezi pe cineva, cand iti e atat de greu chiar sa te suporti pe tine insuti- tocmai pentru ca asa o problema exista…Trebuie sa-mi fi dat seama ca si Chloe e un simplu om (cu toate implicatiile cuvantului) dar nu mi se poate oare ierta- datorita stresului calatoriei si al existentei- dorinta de a uita acest gand? Orice act de a te indragosti implica (adaptand o vorba a lui Oscar Wilde) triumful sperantei asupra autocunoasterii. Ne indragostim sperand ca nu vom gasi in celalalt ceea ce stim ca se afla in noi- toata lasitatea, slabiciunea, lenea, necinstea, compromisul si pura prostie. Il inconjuram pe cel ales cu un cordon de iubire si hotaram ca tot ce se afla in interior va fi cumva scutit de defectele noastre, si ca atare, demn de iubit. Plasam in celalalt o perfectiune pe care pe noi de eludeaza si prin unirea cu cel iubit speram ca intr-un fel sa pastram (impotriva evidentei auticunoasterii) o credinta precara in specia umana.

De ce faptul ca am realizat toate acestea nu m-a impiedicat sa ma indragostesc? Pentru ca lipsa de logica si naivitatea dorintei mele nu depaseau nevoia mea de a crede. Cunosteam vidul pe care il putea umple iluzia romantica, cunosteam euforia de a descoperi ca cineva, oricine, este minunat. Cu mult inainte de a da ochii cu Chloe, trebuie sa fi avut nevoie sa gasesc in altcineva perfectiunea pe care n-o sesizasem niciodata in mine insumi.

Daca iubirea se intampla atat de rapid este probabil pentru ca dorinta de a iubi exista dinainte de persoana iubita- nevoia si-a inventat solutia. Aparitia persoanei iubite este numai stadiul secundar al unei nevoi anterioare (in mare masura inconstienta_ de a iubi pe cineva- foamea noastra de dragoste modelandu-i trasaturile, dorinta noastra cristalizandu-se in ele. (dar partea cinstita din noi nu va lasa niciodata amagirea necontestata. Vor fi intodeauna momente cand ne vom indoi daca cea iubita exista cu adevarat asa cum ne-o imaginam- sau daa nu e cumva doar o halucinatie ppe care am inventat-o ca sa impiedicam inevitabila cadere ca urmare a lipsei iubirii.)”

Si atunci ma intreb, ce se intampla cand indragosteala dispare? Ne lovesc unul cate unul, drept in fata, defectele celuilalt? Tot mirajul se spulbera si fiinta acea perfecta devine doar creatia sufletului nostru care tanjeste dupa iubire? Ce rost au atunci reprosurile aruncate dupa un timp, in care unul dintre cei doi se plange ca celalalt nu mai este ca la inceput, ca ceva s-a schimbat? Nu au niciun rost, banuiesc, din moment ce schimbarea a survenit in interiorul nostru, noi suntem cei care odata am proiectat perfectiunea in omul de care ne-am indragostit , si tot noi suntem cei care nu avem capacitatea de a privi adevarul, care dealtfel a fost acolo din primul moment, cu mai mult optimism si mai multa detasare. Asa cum noi suntem cei care facem ca lucrurile sa para perfecte, tot noi le distrugem mai devreme sau mai tarziu.

Advertisements

Written by sabina alexandra

July 27, 2009 at 10:54

Posted in Essays in love

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: