ChangetheChange

start with yourself

Marxism

leave a comment »

“Gandirea occidentala are o lunga si sumbra traditie in a argumenta ca in ultima instanta dragostea nu poate fi conceputa decat ca un exercitiu marxist de admiratie unilaterala, in care dorinta se hraneste din imposibilitatea de a vedea vreodata dragostea impartasita. Conform acestui punct de vedere, dragostea e numai o directie, nu un loc, si se sfarseste o data cu atingerea scopului sau, posedarea persoanei iubite (in pat sau altfel). Intreaga poezie a trubadurilor din secolul XII provensal e bazata pe amanarea coitului, poetul repetandu-si lamentatiile catre o femeie care refuza in mod repetat ofertele barbatului disperat. Patru secole mai tarziu, Motaigne avea aceeasi idee despre ceea ce face dragostea sa sporeasca, atunci cand spunea: “In dragoste nu exista nimic in afara de o dorinta disperata pentru ceea ce fuge de noi”- punct de vedere reluat de maxima lui Anatole France: “Nu se obisnuieste sa iubesti ceea ce ai.” Sthendal considera ca dragostea nu apare decat pe baza fricii de a pierde persoana iubita, Denis de arougemont argumenta: “Cea mai serioasa obstructie e cea preferata fata de toate celelalte. Este cea mai potrivita pentru a spori pasiunea”, iar Roland Barthes limita dorinta la a tanji dupa ceea ce este prin definitie de neatins.

Conform acestei viziuni, amantii nu pot decat sa oscileze intre polii gemeni ai lui a tanji dupa si a fi iritat de. Dragostea nu cunoaste cale de mijloc, e numai o directie, ceea ce doreste ea nu poate dori dupa ce a capatat. De aceea dragostea se va autodistruge prin implinire; posedarea celei dorite ucide dorinta.”

Asa se pierde oare si dorinta de a face un efort, dorinta de a ii fi pe plac celuilalt, dorinta de a pastra mirajul? Odata instalat confortul, odata obisnuiti cu cel de langa noi, nu mai trebuie sa-l seducem, sa-l cucerim, este o certitudine, ca intr-un fel sau altul ne apartine, este acolo , ne mai reprezentand astfel un obiectiv demn de atins. Si asa, incetul cu incetul, putem sa scoatem la iveala si partile din noi de care suntem mai putin mandri, ne permitem sa il ranim cu mai multa usurinta pe celalalt. Pentru ca este al nostru, nu mai traim doar cu dorinta arzatoare de a il avea.  L-am dobandit, si interesul nostru pentru el scade fiind inlocuit treptat cu un soi de ura mascata pentru ca nu ne mai starneste curiozitatea si nu ne mai simtim capabili de a urni muntii din loc pentru a il cuceri.

Advertisements

Written by sabina alexandra

July 27, 2009 at 11:33

Posted in Essays in love

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: