ChangetheChange

start with yourself

Archive for January 2010

Iaurt, mere, dragoste

with 2 comments

De fiecare data cand sunt la cumparaturi, verific extrem de atent data de expirare a produselor pe care le asez apoi in cos. Iaurt, salata, fructe, paine, toate au o viata destul de scurta. Cateva zile si apoi aterizeaza in cosul de gunoi. De foarte putine ori mi s-a intamplat sa reusesc sa ma incadrez in acel termen.

Si cu atat mai putin am reusit sa nu ajung la data de expirare a relatiilor. M-am intrebat de nenumarate ori ce termen de valabilitate are dragostea. Cat de repede trebuia consumata ca sa nu isi piarda prospetimea, savoarea sau gustul. Unele rezista mai mult, altele mai putin. Si atunci, care sunt conservantii utilizati pentru prelungirea vietii unei relatii? Cred ca nu voi putea gasi niciodata raspunsul acestei intrebari, pentru ca prin analogie, ca si laptele, carnea sau ciocolata, fiecare “vine” cu o data inscriptionata pe ambalaj. Sau, mai bine spus, noi suntem cei care imprimam data.

Trei zile, doua saptamani, noua luni, sase ani, o viata. Sunt cateva exemple care au un singur lucru in comun : se indreapta, cu pasi mai repezi sau mai domoli, catre un final.  Un final nesurprizator, firesc, as indrazi sa afirm, a carui aparitie se datoreaza in majoritatea cazurilor lacomiei noastre.  Cand ne indragostim, si Universul se opreste in loc pentru noi, atunci cand incetam sa privim lumea ca pe o realitate palpabila, ci ca pe ceva creat de mana noastra, proiectat dupa bunul plac, uitam de notiunea de timp. Am vrea sa-l comprimam pe tot intr-o singura clipa, sa il pacalim, sau il igoram cu desavarsire, ne prefacem ca nu exista.

Tot ceea ce conteaza suntem noi si fiinta asupra careia se revarsa toata dragostea noastra. Fiinta de al carui zambet nu ne mai putem satura, ale carei buze le-am putea saruta neincetat, al carei suflet vrem sa-l absoarbem in al nostru si sa ne ascundem impreuna, undeva, sub mare sau pe un varf de munte, feriti de privirile celorlalti. Atunci vrem sa cunoastem totul, sa petrecem fiecare secunda alaturi de acel om fara de care viata nu mai are culoare. Traim in ceata si ameteala pana cand ceasul bate ora la care ne strangem in mare graba lucrurile si fugim catre un loc in care tot ceea ce a fost haos peste zi, capata dintr-o data sens, se lumineaza.

Iar celalalt, este perfect, incantator, iar toate obiceiurile lui ne amuza. Pana intr-o zi cand felul in care musca din mar, ticurile verbale, aceleasi povesti pe care le spune la orice iesire in oras, obsesiile, fobiile, plescaitul, scarpinatul, devin de nesuportat. Lucrurile rostite ori nerostite, furia, sunt acumulate si clocotesc in noi, iar chipul pe care o data nu puteam decat sa-l adorm, acum ne aduce in pragul exasperarii.

Si atunci, dragostea moare. Moare impreuna cu ranile provocate reciproc, cu graba de a il descoperi pe celalalt dintr-o suflare, de a-l devora fara a mai pastra nicio bucatica pentru mai tarziu. Dispare cu fiecare clipa petrecuta impovarandu-l pe omul de langa noi cu toate lucrurile ce ne incarca noua mintea si sufletul. Cu propriile umbre, lipsuri, dezamagiri si cu trecutul pe care il purtam in spate. Moare atunci cand dormind dezbracat si simtindu-i pielea lipita de a ta, realizand ca nu mai exista niciun zid de trecut, mintea noastra decide constient, sau nu, ca nu trebuie sa mai depunem niciun efort. Inutilitatea lui este de netagaduit si atunci, ne intoarcem pe partea cealalta si imprimam termenul.

Nu stiu daca exista cale de intoarcere, daca putem resuscita , sau daca putem sa adaugam niste conservanti care sa o salveze. Un raspuns intelept ar fi probabil ca este mai usor sa previi decat sa combati, dar teoria o cunoastem prea bine. In realitate, perspectivele din care privim lucrurile sunt diferite. Cred ca nu sunt foarte multi cei dintre noi care gasesc pueterea de a se infrana atunci cand nebunia indragostelii ii cuprinde. Cei care pot astepta, pot savura pe indelete, in cantitati moderate, ci nu totul dintr-o inghititura, cu pofta si gemete de placere.  Probabil ca pentru acei putini exista termenul de valabilitate atat de rar intalnit, “o viata”. O viata in care decisia a fost luata in virtutea unei placeri poate mai putin intese, dar cu singurata mai indelungate.

Mie nu mi-a reusit. Si din nefericire, nu exista nimeni care sa poata veni sa imi ofere o sansa de a da timpul inapoi. Nu imi este ingaduit, odata ce am trait dragostea nebuna si mistuitoare sa veghez asupra focului mai mult. Sa nu ii dau voie sa arda pana la ultimul vreasc, ci sa il potolesc atunci cand arde prea puternic, sau sa il mai aprind atunci cand palpaie slab.

Written by sabina alexandra

January 18, 2010 at 02:21

Posted in Change my days