ChangetheChange

start with yourself

Timp

leave a comment »

De multe ori am auzit oameni spunand ca si-ar dori sa opreasca timpul in loc, sau sa dea timpul inapoi. Expresii intrate in vocabularul lor, dar lipsite de sens sau de vreun scop practic. Pe langa faptul ca imposibilitatea opririi timpului este evidenta, este mult mai usor sa abordam problema diferit: sa ne oprim noi in loc.

Dimineata, avusese loc un accident la metrou si toata statia London Bridge era oprita. Doua linii inchise, o statie inundata si oameni in pragul unui atac de panica. Se imbulzeau disperati, alergau in toate directiile, iar dupa cateva minute se opreau nervosi si le puteai observa tremurul mainilor pe geanta de laptop, batutul din picior si privirile nerabdatoare. Am realizat in acel moment ca voi intarzia la serviciu si am decis ca in loc sa ma sufoc sub pamant inghesuita intre alte cateva sute de suflete,  sa ma bucur cateva minute de soare.  Si atunci mi s-a facut dor.

Mi s-a facut dor de mare. De verde, flori si natura. Mi s-a facut dor sa ma plimb desculta prin nisip ori iarba, sa citesc la umbra unui mar cu mere verzi si acre. Sa privesc cerul, sa ascult linistea si sa las soarele sa ma incalzeasca. Mi s-a facut dor sa scriu intr-un caiet, cu stiloul fara sa aud ticaitul tastaturii, sa imi plimb mainile pe paginile lucioase ale unei reviste intr-o cafenea din Paris. Sa beau ceai si sa visez cateva ore. Sa ma plimb intr-un parc si sa admir fiecare frunza, sa simt valurile cum imi gadila talpile si sa privesc catre linia orizontului. Mi s-a facut dor de tihna si de o zi in care sa nu imi verific ceasul, sa nu fug de acasa la scoala si de la scoala la birou si inapoi acasa. De o dimineata in care sa iau micul dejun asezata la masa, nu in timp ce ma imbrac si ma pieptan si de o zi in care sa am rabdare cu viata.

Ma intreb cati dintre noi se opresc. Cati dintre noi inceteaza fie si pentru o secunda sa se gandeasca in perspectiva si savureaza cateva clipe linistite, ca pe o bezea care ti se topeste in gura. Seara, autobuzul care ma duce acasa, trece pe podul Waterloo, care este unul dintre locurile mele preferate din Londra. Tamisa straluceste atat de frumos, iar eu nu stiu unde sa privesc mai intai: in dreapta sau in stanga podului. De fiecare data, oamenii stau cu nasul aplecat in The Free Standard, iar eu simt nevoia sa ma duc la ei, sa le arunc ziarul si sa le spun: ” Ridica ochii, priveste, admira, bucura-te de orasul frumos in care traiesti, treizeci de secunde, clateste-ti ochii cu un strop  de frumusete si apoi intoarce-te la faptele diverse din ziar.”

Iar acum este ora 00:00, ora mea preferata, inceputul unei noi zile si sansa de a mai vedea si gusta o bucatica din lumea care de multe ori nu depaseste cutia aceasta mica si electronica, fereastra din fata mea, orasul sau oamenii de care ma lovesc intamplatior pe strada.  Si ma opresc din scris, pentru ca vreau sa admir luna.

Advertisements

Written by sabina alexandra

March 3, 2010 at 00:06

Posted in Changes

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: