ChangetheChange

start with yourself

Archive for the ‘Sex and the change’ Category

I couldn’t help but wonder: in a gravity-free world of “anything goes,” what constitutes cheating?

with one comment

Miranda, the bright one, spune la un moment dat ca nu actul de a insela in sine este ceea ce ii provaca durere, ci tradarea (“the behind my back part)”. Am scris acum ceva timp despre tradare si poate ca ar mai fi multe de spus, dar pentru a raspunde la intrebarea de mai sus, este necesara o auto evaluare. Fiecare dintre noi se ghideaza dupa anumite idei, concepte, isi impune propriile limite si este dispus sa faca sau nu compromisuri. Desi ne place sa credem ca suntem liberi si incercam sa ne indeletnicim doar cu lucrurile care ne plac, este imposibil sa realizam acest lucru in permanenta. Viata noastra constituie un lung sir de marunte compromisuri, menite in definitv sa ne distraga atentia de la partile negative si de la adevaratele tragedii.

Oamenii se tem de compromisurile in relatii, dar eu cred ca ele exista cu sau fara voia noastra, secretul constand in a nu transforma relatia insasi intr-un compromis. Revenind la libertate, noi suntem cei care acceptam pana in ce punct “inchidem ochii”. Libertatea este insa si cea care ne indeamna oare la tradare? “A insela” mi se pare o expresie puerila si usor stupida, dar suna mai putin violent decat sinonimele ei, tradarea sau minciuna. In ce consta? Pentru mine raspunsul este foarte usor: in orice lucru pe care tu il faci stiind ca mie imi displace sau ca mi-ar putea provoca suferinta si in orice gest pe care l-ai facut si simti nevoia sa mi-l ascunzi, sau nu poti sa mi-l marturisesti.

“A insela” este atunci cand intervin mastile. Cand ma mangai sau imi strangi mana si simt vinovatie in atingerea ta. Atunci cand fericirea izvorata din dragoste si bucurie simpla se transforma intr-un efort de a nu scoate la iveala faptul ca gandurile tale se indreapta in alta parte.  Tristetea provocata este la fel de mare indiferent de modalitate prin care un om tradeaza, si asta pentru ca oricat de bine devzoltata ar fi capacitatea noastra de a disimula sau de a minti, atunci cand prezenta celui de langa tine este doar fizica, lipsa nu se poate strecura neobservata.

Din pacate ma intorc intr-un loc de unde pornesc de fiecare data: alegerile pe care le facem. Totul se rezuma la ele si de cele mai multe ori regretele care urmeaza sunt consecinta faptului ca am ales intr-un anumit fel. Puteam alege diferit si atunci viata ne-ar fi purtat pe alta cararea, ne-ar fi aratat alte posibilitati, iar noi am fi putut fi mai fericiti sau mai nefericiti, in functie de acea alegerea care nu s-a materializat niciodata. Dar cum nu este intelept sa traim in trecut, ci trebuie sa fructificam cat mai mult clipa prezenta, alegerea poate sa nu fie intotdeauna cea mai potrivita, dar poate sa tina cont de cat mai multe elemente. Suntem fiinte egoiste si ne intereseaza mai mult decat orice propriul bine si fericirea proprie, dar asa cum spunea Aristotel, singuratatea este pentru un zeu ori pentru o fiinta degradata. Iar pentru a nu fi singur, trebuie sa tii cont si de binele celui de langa. Nu putem sa ne transformam in bunul samaritean, dar putem sa ne gandim la noi dintr-o alta perspectiva: nu la cata fericire imi provoaca alegerea x in momentul dat, ci la sentimentele care m-ar incerca daca cel de langa mine s-ar gandi la randu-i doar la prima varianta.

Pentru a incheia pe un ton cat mai vesel, iata ce spun si altii despre “a insela” :

“I was thrown out of college for cheating on the metaphysics exam; I looked into the soul of the boy sitting next to me” (Woody Allen)

Written by sabina alexandra

September 4, 2009 at 22:31

Posted in Sex and the change

I couldn’t help but wonder: are there still certain things in a relationship one should never say?

with one comment

Intr-unul din filmele mele preferate, Closer, un personaj spune la un moment dat ca avem nevoie de adevar, pentru ca fara el, am fi animale. Toti pretindem ca spunem adevarul, poate ne si dorim sa o facem, dar cu siguranta asteptam din partea celorlalti sa fie sinceri cu noi.  Dar atunci cand primim ceea ce ne-am dorit, si anume, adevarul, sau mai bine spus, cand adevarul ne izbeste in fata, dureros, crud uneori sau de nesuportat, nu am prefera sa nu -l fi aflat? Sa ramanem, asa cum ii place prieteni mele, A, sa spuna “in balonul nostru de sapun”? Balonul se sparge intr-o zi, cu sau fara voia noastra si atunci descoperim ca omul alaturi de care am dormit 16 ani in pat este un strain. Aflam ca toate perceptiile noastre sunt eronate si lumea se prabuseste. Lumea construita de noi devine o himera.

Ce ne ramane? Dezamagirea, deziluzia, rana produsa de tradare, furia, dorinta de razbunare si teama de suferinta? Sau ne pierdem definitiv increderea in oameni. Pentru mine, a nu fi animale inseamna a avea incredere. Pentru ca daca cel de langa noi va alege sa ne insele, o va face fie ca ii acordam increderea, fie ca nu. Este un lucru pe care nu-l putem controla.  Asa cum in realitate, nu il putem controla pe celalalt.

Am crezut intotdeauna ca in momentul in care intre doua persoane exista o legatura, se creeaza o conexiune, comunicarea depaseste barierele impuse de normele sociale. Depaseste politetea, complezenta si pe alocuri nepasarea. Pot sa iti spun ceea ce cred fara sa ma folosesc de artificii, menajamente, pot sa fiu sincer. Dar m-am inselat. In anumite situatii este mult mai benefic sa nu spunem tot ceea ce credem. Fara a avea secrete. Pur si simplu nu trebuie sa ne varsam toata incarcatura emotionale in bratele celuilalt, trebuie sa ne abtinem din a arunca vorbe grele, urate chiar daca acestea ne coplesesc. Nu constientizam pe deplin, dar cuvintele provoaca rani foarte adanci. Fie ele rostite, scrise, urlate, transmise pe orice cale. Cuvintele ni se intiparesc in minte si in suflet, iar ecoul lor nu se pierde poate niciodata.

Dar care sunt lucrurile care nu trebuie spuse? Nu inversam de multe ori situatiile si tindem sa aruncam vorbe dar sa pastrem secrete, sa ne ascundem? Avem curajul sa spunem ceea ce credem fortati de imprejurari, sau pentru ca ne enervam, dar in momentele in care nu exista tensiune,  si puterea noastra de a fi sinceri pana la capat dispare. Teama, slabiciunea si faptul ca tindem sa alegem calea cea usoara de fiecare data, nu ne permit sa depasim zona noastra de confort sau se ne imaginam in locul celuilalt.

Avem parole pentru laptop, pentru telefon si pentru cele o suta de conturi pe care le utilizam. Partea amuzanta este ca “parola” vine din cuvantul de origine franceza “parole” care inseamna “cuvat”. Gasim un “cuvant” care ne pastreaza secretele, dar oare nu putem sa gasim acel cuvant care sa le distruga? Acel cuvant care se numeste adevar, care doare dar care ne intareste incredrea in noi si in ceilalti.

Written by sabina alexandra

August 11, 2009 at 20:11

Posted in Sex and the change

“Early that day, i got to thinking about relationships”

leave a comment »

Early that day, i got to thinking about relationships. There are those who open you up to something new and exotic, those that are old and familiar, those that bring up lots of questions, those that bring you somewhere unexpected, those that are really far from what you started, and those that bring you back.

But the most exciting, challenging and significant relationship of them all, is the one you have with yourself. And if you find someone to love the you, you love, well, that’s just fabulous!

Written by sabina alexandra

July 24, 2009 at 23:17

Posted in Sex and the change

I couldn’t help but wonder: in a city like New York, with its infinite possibilities, has monogamy become too much to expect?

leave a comment »

Nu trebuie sa ne referim strict la New York pentru ca aceasta intrebare sa fie valabila.  Beneficiem de posibilitati infinte oriunde in lume si fiecare alege sa traga o linie acolo unde considera ca este necesar, la momentul potrivit,  fara sa tina seama de ceea ce il inconjoara. Parerile sunt impartite si chiar daca unii sustin cu vehementa faptul ca omul nu este un “animal” monogam, pe de alta parte, se pare ca totusi omul este singura fiinta care s-ar incadra in aceasta categorie.

In definitiv, problema nu cred ca este daca suntem sau nu monogami ci daca suntem sau nu sinceri. Daca avem capacitatea de a alege si de a fi consecventi in alegerea facuta. Putem sa ne asumam responsabilitatile cu adevarat? Sau fugim cat putem de repede in momentul in care lucrurile se complica? Relatiile nu sunt deloc usor de avut si mai ales de intretinut. Majoritatea lor sunt disfunctionale, nu se bazeaza pe dorinte reale cat pe nevoi si pe temeri: frica de singuaratate, teama unui nou inceput, frica de a renunta la comoditate, de a iesi din zona de confort si de a accepta ca nimic nu vine de la sine, ca trebuie sa depui efort constant pentru a mentine un echilibru si o stare de bine.

Toti ne dorim sa fim fericiti, dar asteptam ca ceilalti sa ne ofere fericirea. Chiar daca in realitate de noi depinde sa avem o stare mentala buna, sa fim impacati cu noi insine si sa ne simtim cu adevarat bine, tindem sa cautam resursele in exterior neglijand interiorul. Vrem ca ceilalti sa ne faca sa zambim, sa ne aline durerea, sa ne consoleze, sa ne dea incredere in noi si sa ne ofere protectie. Dar odata ce am capatat toate acestea, ce se intampla? Ne debarasam de cei care ne-au incarcat bateriile si cautam in alta parte? Sau poate ca ne plictisim, avem suficienta putere si prezenta celui de langa noi devine inutila, chiar inoportuna in vietile noastre.

De multe ori m-am intrebat daca relatiile nu sunt un soi de medicament sortit sa umple un gol pe care nu avem capacitatea sa-l umplem singuri.  Ne descotorosim cu multa usurinta de oameni atunci cand acestia nu ne mai hranesc orgoliul sau nu ne mai fac sa ne simtim superiori.  Incapacitatea de a fi  monogami nu vine oare din faptul ca oamenii din jurul nostru sunt doar niste resurse epuizabile?  Desi avem de unde alege, niciodata nu suntem pe deplin multumiti, cautam mai mult, si mai mult si avem senzatia ca oricat am primi, nu este suficient. Bineinteles ca nu oferim atat de mult cat primim, si prin natura noastra egoista, prin instinctul nostru de auto conservare, impunem niste bariere. Cautam in permanenta ceva nou, vanam alte si alte oportunitati in detrimentul a ceea ce avem deja. Asa suntem construiti, ne dorim cu ardoare o casa, o masina, un inel, iar dupa ce reusim sa le obtinem, nu ni se mai par nici extraordinare, nici vitale, si ajung in scurt timp sa nu mai prezinte niciun fel de interes.

Este un paradox cum desi avem o nevoie disperata de ceilalti, ii putem face sa sufere cu atata usurinta, ii indepartam si nu ne asumam in totalitate angajamentul fata de ei pentru a ne putea lasa optiunile “deschise”.  Dar nu-i asa, cu cat mai multe surse de aparenta fericire, cu atat mai bine, chiar daca uitam ca superficialitatea ne poate conduce spre drumul pierzaniei. Al pierderii esentialului.

Written by sabina alexandra

July 23, 2009 at 09:43

Posted in Sex and the change

I couldn’t help but wonder: how many of us out there are having great sex with people we’re ashamed to introduce to our friends?

leave a comment »

“Iti spun un secret la ureche, dar sa nu mai zici nimanui!” Toti ne chemam prietenul cel mai bun atunci cand eram copii, si feriti de privirile curioase ale celorlalti, rosteam pe un ton solemn aceasta fraza. Cu o mina grava, cel caruia ii era impartasit secretul, jura pe jucaria lui cea mai de pret ca nu va spune nimanui. Primul lucru pe care il facea insa dupa ce ii fusese incredintat secretul, era sa il imprastie in stanga si in dreapta, bineinteles, cu ajustarile personale.

Poate credeti ca odata deveniti adulti avem capacitatea de a pastra un secret, de a nu “scapa” nici macar cateva detalii minore. Eu cred ca lucrurile nu se schimba prea mult. Oamenii sunt suficient de impovarati de secretele lor, de problemele lor, au in general constiinta destul de incarcata pentru a mai putea “purta” si umbrele celorlalti. Si chiar daca facem eforturi pentru  a nu divulga un secret care ne-a fost impartasit, mai devreme sau mai tarziu, cuvintele ne vor iesi din gura impleticindu-se, si amestecandu-se, iar noi ne vom simti pur si simplu usurati. Este in firea noastra, avem nevoie sa primim confirmari in permanenta, avem nevoie de ceilalti ca sa ne valideze alegerile, iar sentimentul de apartenenta ne ghideaza in relatiile pe care le stabilim cu oamenii.

Cu siguranta ca printre noi sunt o gramada de oameni care au parte de experiente sexuale absolut fabuloase cu persoane pe care prefera sa le fereasca de privirea celorlalti. Si asta se intampla din acelasi motiv: aprobarea si implicit acceptarea din partea prietenilor cantareste destul de mult atunci cand vine vorba de un om pentru care avem sentimente speciale (fie ele de orice fel) . Mai mult, atunci cand nu suntem foarte siguri de alegerea pe care am facut-o, cand undeva in sufletul nostru stim ca sexul cu gradinarul poate ca este extraordinar, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca el este un gradinar, preferam sa ne muscam limba, sa ne rumegam in tacere mustrarile de constiinta si sa ne prefacem ca totul este perfect.

Pana intr-o zi, cand povara devine mult prea greu de suportat, si cautam in agenda de telefon numarul prietenului cu mintea cea mai deschisa, cel mai optimist, cel care nu judeca niciodata. Il invitam la o cafea si pe nerasuflate ii povestim despre gradinar sperand sa auzim numai cuvinte linistitoare si sa avem parte de toata intelegerea posibila. Acesta este putin socat, putin amuzat, putin incurcat si ne priveste in acelasi timp cu mila dar si cu ingaduinta.  Ceea ce va spune nu are prea mai importanta, atata timp cat ne-am eliberat, atata timp cat nu s-a ridicat de la masa si a luat-o la fuga, sau atata timp cat nu a dat din cap ingandurat.

Totul este bine defapt, atata timp cat ceilalti ne ofera posibilitatea de a ne confrunta cu hibele lor, cu defectele lor, cu greselile pe care ei le comit. Chiar daca suferim alaturi de oamenii pe care ii iubim atunci cand acestia trec prin momente dificile sau se indeparteaza de la “calea cea dreapta”, avem nevoie de slabiciunea lor pentru a ne simti noi puternici, avem nevoie de alegerile lor neimspirate pentru ca ale noastre sa nu ne mai para atat de dezastruoase, si cel mai important, avem nevoie sa ne simtim normali. Oricat de mult ne-ar placea sa iesim din tipare, oricat de mult ne-am dori sa fim unici si originali, cel mai bine ne simtim atunci cand ne regasim in omul de langa noi, cand impartasim aceleasi neajunsuri si atunci cand ne incadram in peisaj, cand defectele noastre se integreaza in marea de defecte ale tuturor oamenilor, iar noi, nu suntem cu nimic mai rai, sau mai buni.

Asadar, nu are importanta cati dintre noi au secrete, mai devreme sau mai tarziu, noi le vom impartasi pe ale noastre si le vom primi in schimb pe ale celorlalti, caci in definitiv, traim intr-o lume in care nimic nu este gratis.

Written by sabina alexandra

July 15, 2009 at 09:03

Posted in Sex and the change

I couldn’t help but wonder: is there a secret cold war between marrieds and singles?

leave a comment »

La intrebarea : ” care sunt realizarile tale?”, de obicei primesc raspunsuri care se incadreaza in doua categorii. Prima dintre ele este cea care cuprinde cariera, Premiul Nobel, afacerile, succesul si asa mai departe. A doua este ceva mai limitata: familia.

Mentalitatile bunicilor si ale parintilor nostri s-au impotmolit candva demult in aceasta idee preconceputa conform  careia daca nu te casatoresti si procreezi, ti-ai ratat viata.  Matusa mea, Anca, nu s-a casatorit, nu are copii, si este una dintre femeile pe care le admir cel mai mult. Face balet, joaca fotbal, gateste excelent, are niste haine fabuloase si s-a plimbat printr-o multime de locuri. O mica precizare insa ar fi utila: traieste in Tel Aviv de la 18 ani. Asta nu inseamna ca nu a avut parte de privirile acelea administrate consecvent, incarcate de mila si totodata de stupoare. Privirile care spun “Cand ai de gand sa te asezi la casa ta?”, “Cand o sa faci un copil?”, “Ai de gand sa ramai singura toata viata?”, “Ce o fi in neregula cu ea?”.

Nimic nu este in neregula cu oamenii, si in special cu femeile trecute de o anumita varsta, care nu s-au casatorit inca sau nu au copii. Pur si simplu nu s-a intamplat. Asta nu le confera un statut privilegiat si nici nu inseamna ca au ratat sansa de a realiza ceva. In plus, “realizare” mi se pare un cuvant total nepotrivit pentru a descrie o familie. Familia nu este un job, o afacere, poza de pe birou sau motivul de mandrie la cine, in vacante, la petreceri etc.

Daca mergeti intr-o zi la coafor, in timp ce asteptati, sau cand sunteti pe scaunul stylistului, veti auzi negresit femeia cu parul ondulat admirand extaziata parul perfect drept al celei de langa si plangandu-se ca viata este atat de nedreapta. Cea cu parul drept, se va uita la ea mirata si ii va spune: “Esti nebuna, as face orice pentru un par ondulat ca al tau!”

Este o regula foarte simpla care se aplica in toate aspectele vietii. Inclin sa cred ca nu exista prea multi Dalai Lama in lume, pentru care intelepciunea sa devina si un mod de viata. Teoria o cunosc destul de bine multi oameni, insa atunci cand vine momentul sa practici ceea ce ai citit in carti despre “Cum sa ai viata perfecta”, lucrurile se complica.

Asa suntem  construiti. Avem 16 ani si ne dorim cu ardoare sa ajungem mai repede la 30. In fata tortului in care sunt bine infipte lumanarile in forma de 3 si de 0, icep sa ne tremure mainile si este foarte posibil sa fim victimele unui atac de panica. Privim cu jind mamele cu copii care se joaca in parc si pe care vin apoi tatii aratosi sa le duca acasa, in apartamentul impanzit de poze cu familia la mare, la munte, la Paris in Guatemala si la Polul Nord. Sau varianta de-a dreptul diabolica, tatii aratosi urca progeniturile si sotia intr-o masina mareee si frumoasa si se indreapta fericiti catre casa la fel de mareee si de frumoasa plina de obiecte scumpe manjite de tempera, ciocolata si pereti mazgaliti.

Niciuna dintre ipostaze nu este perfecta, fiecare are neajunsurile ei, dar cel mai important, fiecare are timpul ei. Secretul consta in a te bucura de perioadele, etapele din viata ta, fara a te gandi in permanenta ce bine ar fi fost “daca”…sau ce bine va fi cand voi ajunge “acolo”. Secretul este si mai banal defapt. Sa te bucuri de viata, de ceea ce ai in prezent. Fara sa te intrebi, sa astepti, sa te framanti si sa iti creezi singur probleme.

Daca ma gandesc insa si mai bine, secretul se simplifica din ce in ce mai mult.

Ce bine ar fi daca am fi toti Dalai Lama.

Written by sabina alexandra

June 20, 2009 at 09:54

Posted in Sex and the change

I couldn’t help but wonder: If models could cause otherwise rational individuals to crumble in their presence, exactly how powerful was beauty?

leave a comment »

Acum ceva timp, am comis eroarea de imi face un cont pe supermodels.nl . Bineintels ca eram (si sunt) posesoarea a numeroase conturi pe diverse alte site-uri de fashion, dar asta nu a parut sa ma impiedice atunci sa mai adaug unul in bookmarks.

Asa am descoperit-o pe Sasha. Aceasta creatura care s-a odihnit pentru mult timp pe peretii casei mele, pe desktop-ul meu, si mai ales in mintea mea, a contribuit foarte mult la mica mea depresie legata de felul in care arat. Pentru cei mai multi carora le-am aratat-o cu glasul tremurand si sedusa de frumusetea ei, nu a reprezentat decat un “umeras”, un “extraterestru” si asa mai departe. Am fost consternata, neputand sa inteleg cum cineva de o perfectiune dureroasa nu poate sa ii faca si pe altii sa viseze cu ochii deschisi la ea.

Dimineata cand ma trezeam, primul lucru ridicam ochii catre peretele din fata mea, acoperit de colaje cu Sasha in Vogue (France, UK, US, Japan, Germany..), Sasha in Vanity Fair, Sasha in Harper’s Bazaar, Sasha in colanti de latex, Sahsa in costum de baie minuscul roz neon, Sahsa in Chanel, Sasha cu turban Hermes, Sasha aproape goala..; bajbaiam pe masuta de langa pat, imi rididam BlackBerry-ul sa ma uit la ceas, si ma intampina Sasha intr-o rochie alba Vera Wang; e posibil sa-i fi murmurat si numele atingandu-mi cerul gurii cu limba, intocmai lui Humbert Humbert cand rostea numele Lolitei.  Si apoi urma momentul adevarului: intalnirea cu oglinda.  Imi periam dintii fixand cu privirea cada, ma spalam pe fata cu ochii inchisi, iar cand trebuia sa ma dau cu crema, renuntam. Ma holbam la parul ondulat si zburlit ( un saten nepermis de inchis), la ochii de asiatica prea mici, la degetele prea scurte, la picioarele prea groase, si o luam la goana catre sifonier. Pe care il deschideam tremurand si scoteam din el rochia neagra care ma facea sa arat cu 3 kilograme mai slaba.

La micul dejun, iaurt mic cu 0%  grasime si o jumatate de mar (care atunci cand deschideam pc-ul si o vedeam pe Sasha in chiloti La Perla, ajungea la gunoi). Gustarea de la 11, 2 cani de ceai verde. Pranzul, o leguma minuscula si 10 cani de ceai verde. Cina, cateva episoade din Sex and the city.

Nu am ajuns niciodata anorexica, bulimica si nici nu am avut 40 de kilograme. Pentru ca nu sunt Sasha. Nu mi-am dat seama de asta la timp, incat sa ma pot opri. Am stiut-o de la inceput. Si desi mi-as fi dorit sa fiu un umeras, intr-o zi mi-am luat la revedere de la Sasha in Vogue, Sasha in costum de baie minuscul roz neon, mi-a parut rau ca mi-am ciopartit toata colectia de reviste, si am mancat o portie de paste quatro formaggi, cele mai minunate paste care exista ( a doua zi am revenit la iaurt).

Am 50 de kilograme, un par mult prea inchis la culoare ca sa poata deveni vreodata blond, nu am genul acela de fata foarte ascutita, cu niste santuri sub pometi, nici picioare-scobitori, corp androgin, 1 metru 75 si nu port masura 0.

Doar pentru simplul fapt ca nu ma incadrez eu in acea categorie, nu inseamna insa ca pentru unii oameni nu sunt frumoasa.

Written by sabina alexandra

June 11, 2009 at 19:49

Posted in Sex and the change